AMVONUL UN LOC AL SLUJIRII 1.

AMVONUL UN LOC AL SLUJIRII 1. (2Cor.9:8) By David (duţu) Miclea

 

*Cuvîntul de aur (Amvon locul unde este de dorit ca…): “Si Dumnezeu poate sa va umple cu orice har”… (2Cor.9:8)

DESPRE AMVON

1. AMVONUL CA MOBILIER
*Amvonul este mobilierul dintr-o adunare înspre care se îndreaptă toţi ochi a acelor care sunt prezenţi,mai nou şi a celor din lumea virtuală.
*Amvonul mobilierul aşezat de obicei cu cîteva trepte mai sus de restul podelei (floorului).
*Amvonul mobilierul preţuit de cei din adunare şi păzit de cei care ajung la el.

2. AMVONUL CA UN LOC DE DORIT
***Amvonul este locul poftiti de foarte mulţi, dar puţini sunt cei care-l merită cu adevărat, cei care doresc amvonul trebuie să fie conştienţi de:
*Amvonul prin aşezarea lui într-o adunare devine un loc special.
*Amvonul loc special pentru că nu orişi cine trebuie să stea după el.
*Amvonul de şi este situat cu cîteva trepte mai sus faţă de băncile din biserică, e totuşi locul unde se coboară la el.
-se coboară,în urmă ce predicatorul întocmai ca Moise a stat mai întîi în prezenţa Domnului.
-se coboară, în urmă ce toate gîndurile mîndriei sunt doborîte de găndul smereniei.
-se coboară, la o vorbire care să fie înţeleasă de ascultători care stau în băncile bisericii.
-se coboară, ca faţă Domnului să strălucească în timp ce faţă omenească să fie în umbră(Marc.9:8).
-se coboară, chiar dacă nu vrea (predicatorul) poporul cunoaşte dacă peste săptămînă predicatorul a fost pe munte cu Dumnezeu ori in vale la pescuit.
***Singura stare care te urcă spre amvon e starea pocăinţei….

3.AMVONUL LOCUL SLUJIRII
-Deşi la prima vedere se pare că cei ce se află la amvon sunt priviţi cu un grad mai mare ca cei din sală şi aşa trebuie să fie lucrurile stau şi invers, cel de la amvon devine slujitorul tuturor.
-Slujitor, în sensul că el este cel care serveşte hrana zilnică pentru popor.
-Slujitor, că el trebuie să se aplece şi să înţeleagă nevoile fiecăruia , dar în timp ce le înţelege să rămînă ca şi poştasul care nu cade sub povoară din cauză grijilor/problemelor ce sunt în scrisorlle ce le are în geanta de pe umeri, ci se îndoaie din cauza genţi pline de scrisori.
-Slujitor, recunoscînd că el slujeşte Unui Stăpîn care îi permite să stea la amvon atîta vreme cît nu aduce foc străin.

4.AMVONUL LOCUL CÎRMUIRII
***Dar să nu negăm faptul că amvonul e locul de comandă,
-locul de unde se primesc directive precise,
-se trasează sarcini concrete,
-se împarte drept Cuvîntul Adevărului necăutînd la faţa oamenilor.

5. AMVONUL LOCUL PREZENŢEI LUI DUMNEZEU.
-Casa Domnului este plină de Slava Sa aşa vedea prorocul (Isaia.6:1).
-Prin Evanghelie vorbeşte Dumnezeu, preotul/predicatorul /ascultători toţi trebuie să fie conştienţi de prezenţa Sa, şi apropierea de amvon cere sfinţenie, apropierea de altar în chip nevrednic tot deauna au avut urmări nedorite.

*Fiţi binecuvîntaţi de Domnul voi toţi slujitori ai altarelor!

VA URMA.

~Sacramento Evanghelic~

Sursa imagini = google

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s