CAND CREZI CA ESTI SINGUR (5)

CAND CREZI CA ESTI SINGUR (5)

CAND NE COPLESESC TEMERILE     (CE FACI?)

Teama, trebuie spus imediat, poate fi şi prieten şi duşman. O teamă sănătoasă ne împiedică să ne grăbim să traversăm o stradă cu un trafic aglomerat; ea ne obligă la precauţie şi la păstrarea vieţii. O teamă nesănătoasă, totuşi, se transformă într-o sperietoare a minţii şi poate să înrobească repede întreaga personalitate.

Cele mai obişnuite patru temeri în viaţa umană sunt acestea:

(1) teama de respingere,

(2) teama de eşec,

(3) teama de moarte şi

(4) teama de a cădea în disperare.

Cum îi face Dumnezeu pe copiii Lui în stare să facă faţă temerii?

O face prin a ne împărţii energia şi puterea de a înfrunta orice vine şi de a ne da asigurarea captivantă că orice dificultăţi ar trebui să întâmpinăm, putem fi mai mult decât biruitori, în El.

Apostolul Pavel o prezintă în felul următor: „Căci Dumnezeu* nu ne‑a dat un duh de frică, ci** de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” (2 Timotei 1:7).

Singurul lucru care subliniază toată teama nesănătoasă este dorinţa de evitare. Inima temătoare spune: „Când ţi-e frică – evită.” Întărirea pe care o face lucrarea Duhului Sfânt în sufletele noastre este de aşa natură încât ne dă putere să înfruntăm orice greutate, ştiind că orice s-ar întâmpla, acel lucru nu ar putea să ne despartă de Dumnezeul nostru şi de dragostea Lui fără margini.

Apostolul Pavel spune: „…dragostea desăvîrşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18). Odihnindu-ne în dragostea Lui – o dragoste care nu ne va lăsa niciodată – putem să ne mişcăm în orice situaţie care ne face să ne temem cu încredere care transcende orice teamă.

Teama spune: „Evită.”

Credinţa spune: „Confruntă.”

Prin urmare mergi împreună cu Dumnezeu spre lucrurile de care te temi şi doar priveşte la ce va face Dumnezeu. VA URMA…

~Sacramento Evanghelic~

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s