O STIRE CARE M-A DEZGUSTAT

O STIRE CARE M-A DEZGUSTAT

“Iartă-mă frate pastor!”

Cu câteva zile în urmă mi-a fost dat să fiu prezent  la o discuție între un pastor și unul din enoriași lui, un tânăr implicat foarte  mult în lucrare. Ascultam doar ceea ce vorbea tânărul. De vreo 10 ori cel puțin  l-am auzit să spună “Te rog frumos să mă ierți, îmi pare foarte rău!”.

Ce s-a întâmplat? În noaptea dinainte, acest tânăr s-a trezit și a vrut  să își lumineze calea cu telefonul mobil, până să ajungă să aprindă becul,  pentru a ajunge la bucătărie să bea un pahar cu apă. Era pe la vreo 3 noaptea.  Greșeala a fost că până să ajungă să aprindă becul a apăsat pe ceva taste de la  mobil și a dat un apel chiar la pastorul lui. Pentru prima dată i s-a întâmplat  așa ceva.

A doua zi îl sună pastorul, discuție la care am fost de față. El păstorește o  biserică destul de mare, așa că este o persoană destul de  cunoscută. Pastorul după ce i-a repetat de mai multe ori că e iresponsabil,  l-a amenințat că era gată să meargă să îl denunțe la poliție și din ceea ce  zicea el că prietenul meu ar fi primit o amendă de 2000 euro. Cu câțiva ani în  urmă același pastor i-a spus următoarele: “Eu sunt pastorul tău și trebuie să asculți de mine, altfel îți pierzi calitatea de membru în această biserică!”

După convorbirea telefonică l-am rugat pe prietenul meu, care nu a acceptat,  să îmi de-a nr. de telefon al păstorului să îl sun eu să îi pun următoarea  întrebare, pe care cred că el a predicat-o de multe ori în biserica lui: “De  câte ori e scris în Biblie că trebuie să ierți?”

Eu personal am fost foarte trist de felul în care acest pastor își tratează enoriașii. Rugați-vă pentru astfel de pastori! M-am tot gândit în zilele trecute  ce se poate face în privința aceasta. Îmi doresc ca să fie singurul păstor cu o  astfel de atitudine, dar dacă ați mai întâlnit astfel de cazuri vă invit să ni  le povestiți. Poate într-o zi unul din acești păstori o să citească și o să își  îndrepte atitudinea și comportamentul.

Sursa =  stirea cu peste un an in urma la Stiri Crestine.ro » “Iartă-mă frate pastor!”

~Sacramentul Evanghelic~

 

One thought on “O STIRE CARE M-A DEZGUSTAT

  1. Cred că ar trebui spus și numele păstorului, și astfel poate măcar s-ar simți rușinat! Și mie mi s-a întâmplat să sun în toiul nopții pe cineva fără să-mi dau seama, dar femeia, cu teamă de Dumnezeu, și-a dat seama că a fost o greșeală și nu am avut nici un conflict. Oricui i se poate întâmpla să sune în toiul nopții pe careva! Și dacă atât nu se poate ierta, dacă este ce ierta aici, atunci ce să mai spunem de greșeli reale, mari? Este un păstor imatur spiritual!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s